Lumea de astăzi, plină de zgomot și agitație, poate deveni copleșitoare.

Suntem mereu în mișcare și sub presiunea timpului, iar găsirea unui moment de liniște și calm devine tot mai dificilă. În acest context, scrierea de mâna poate deveni un ritual de relaxare și mindfulness, oferindu-ne o oază de pace și reflecție în mijlocul haosului cotidian.

Ce este Mindfulness?

Mindfulness este o practică și o abordare a vieții care înseamnă conștientizarea atentă și fără judecăți de valoare a momentului prezent.

Creează-ți colțul de Frumos

Fiecare element va contribui la o experiență plăcută.

O masă de scris sau un birou ordonat – aici te vor ajuta soluțiile de organizare cu touch modern de la Leitz, o floare într-un colț al mesei, un instrument de scris preferat cu etui asortat– ai văzut noutățile Kaweco?, plus un caiet sau o agendă cu hârtie de calitate – îți recomandăm brandul Leuchtturm1917, toate acestea vor pregăti starea de dispoziție propice pentru scris.

Conectarea cu prezentul prin scriere

Te așezi în liniște și începi să scrii, iar întreaga atenție se concentrează asupra fiecărei trăsături a literei cu stiloul și fiecărui cuvânt pe care îl pui pe hârtie.

Acest act simplu devine o formă de meditație activă, în care ne conectăm cu prezentul și ne eliberăm de griji și stresul trecutului sau al viitorului.

Eliberarea de tensiune și stres

Pe măsură ce cuvintele încep să curgă din mâna ta și nu te gândești decât la simpla lor formă, vei simți cum tensiunea și stresul se risipesc treptat. Fiecare trăsătură a stiloului devine un gest de eliberare, iar fiecare cuvânt scris devine o formă de exprimare a emoțiilor și gândurilor. În acest spațiu sigur și liniștit al scrierii, relaxarea ne conduce spre echilibru interior.

Explorarea creativității și imaginației

În liniștea acestei practici a scrierii, mintea se deschide către noi idei și perspective.

Poți alege să scrii caligrafic, cu instrumente de scris dedicate pentru caligrafie, sau poți scrie cu stiloul, creionul sau pixul – indiferent de modalitatea aleasă, faptul că îți permiți să te concentrezi doar înspre un singur lucru, spre scris, îți deschide calea spre imaginație.

Îmbunătățirea concentrării și atenției

Scrierea de mână necesită o concentrare și atenție intense, ajutându-ne să ne antrenăm mintea să se focalizeze și să se angajeze complet în activitatea noastră prezentă. 


Procesul fizic al scrierii ajută la consolidarea conexiunilor neuronale și la exprimarea liberă a gândurilor și sentimentelor. Prin concentrarea pe fiecare detaliu de scriere, dezvoltăm abilități importante precum atenția și disciplina, chiar și îmbunătățirea memoriei și, cu siguranță, a bunăstării psihice generale.

Acordă-ți timp pentru restrospecție prin scris și vei descoperi un nou hobby care îți va aduce multă satisfacție și relaxare.

Alege de pe deScris elementele care îți vor aduce bucurie în tot acest proces de autocunoaștere și relaxare prins scris, fie că te decizi să ții un jurnal sau, de exemplu, vrei să rescrii de mâna ta fragmente, citate din poeziile sau romanele preferate.